Despre afte

Duminică, 22 Iunie 2014 21:56

Aftele bucale nu ar trebui confundate cu herpesul. Spre deosebire de herpes, aftele sunt ulcerații mici și dureroase, clar delimitate, înconjurate de o membrană roșiatică și cu baza de culoare albă sau gălbuie.
 

Ele apar în interiorul cavității bucale, de obicei pe țesutul mobil – pe vârful limbii sau sub limbă, pe interiorul buzelor sau pe cerul gurii, pe gingii, pe obraji. Cauza exacta a aparitiei aftelor este incerta, dar s-a pus in legatura cu stresul, oboseala, consumul unor anumite alimente (cum ar fi alunele).
 

Spre deosebire de herpes, aftele nu sunt contagioase. Herpesul este cauzat de virusul HSV1 și de obicei apare pe sau în jurul buzelor dar și în interiorul cavității bucale, pe gingii, limbă sau pe cerul gurii, mai ales în formele acute.
 

Singurul tratament pentru afte este reducerea durerii și a iritației, deoarece ulcerațiile se vindecă de la sine în 7-10 zile. Există la farmacie produse eliberate fără prescripție medicală, pastile sau unguente care conțin un anestezic local, ce oferă un ajutor temporar.
 

Este necesar să:
 - menţineți o igienă orală corectă, completă și continuă
 - evitați alimentele fierbinți sau picante pentru a reduce iritarea
 

Consultaţi medicul dentist sau medicul de familie pentru a verifica diagnosticul daca aftele persistă sau dacă rana nu se vindecă.